LECTURA

 Autor : STEFAN KLEIN
 titlu : FORMULA FERICIRII -MINUNATELE DESCOPERIRI ALE NEUROPSIHOLOGIEI DE AZI

Fiecare își găsește fericirea în altă parte. Pentru unii, fericirea înseamnă să alergi desculț pe o pajiște în roua dimineții, pentru alții, să-ți ții bebelușul în brațe. Te poate face fericit sexul, un costum de marcă, un cârnat prăjit sau Concertul nr. 13 pentru pian și orchestră Mozart. Dar și absența tuturor acestor lucruri te poate face fericit: un călugăr zen își găsește liniștea sufletească adâncindu-se în meditație.
Nici măcar nu știm ce este fericirea. Probabil că veți fi mirați când veți citi că fericirea, această stare complexă, poate fi cercetată științific. tehnicile noi de scanare permit observarea creierului în timp ce individul gândește sau simte ceva. Biologia moleculară dezvaluie ce anume se întâmplă în aceste momente înauntrul celor zece miliarde de celule ale creierului nostru.

Noile descoperiri arată că și creierul unui adult se află în continua schimbare. De fiecare dată când învățăm ceva nou, creierul nostru se transformă, iar intre celule apar noi conexiuni. Practic în timp ce citiți aceste rânduri creierul dumneavoastră se modifică. Dar agenții cei mai importanți ai acestor modificari nu sunt gândurile, ci emoțiile. Cu alte cuvinte, putem deveni mai fericiți print-un antrenament adecvat.

Dar fericirea nu acționează în primul rând asupra spiritului, ci asupra corpului; nefericirea îl distruge, fericirea îl remontează. Noile cercetări dezvăluie anumite legaturi între corp și suflet pe care cercetătorii le-au ignorat multă vreme. Anxietatea permanentă și tristețea sunt factori de risc pentru sănătate deoarece supun organismul stresului. Iar stresul mărește riscul infarctului sau al comoției cerebrale. În schimb, cine a învățat să-si controleze stările negative și să le amplifice pe cele pozitive își protejează organismul. Sentimentele plăcute contracarează stresul și consecințele acestuia. Ba chiar stimulează sistemul imunitar.
Gândurile și sentimentele sunt două fețe ale aceleiași medalii. Oamenii fericiți sunt mai creativi, rezolvă problemele mai repede și mai bine. Fericirea te face mai inteligent - și nu numai pentru moment, ci pe termen lung. Controlându-ne în mod conștient gândurile și sentimentele, putem evita tristețea și chiar depresia. Astăzi putem afirma cu convingere că fericirea poate fi învățată.