miercuri, septembrie 29, 2010

My first notebook

My first notebook




imp bizantin Imperiul Roman de Răsărit sau Imperiul Bizantin sunt
termeni folosiţi, în mod convenţional, pentru a numi Imperiul Roman din Evul
Mediu
având capitala la Constantinopol. Denumirea oficială este Ρωμανία
Romanía sau Βασιλεία Pωμαίων Basileía Romaíon. Nu
există un consens în ceea ce priveşte data de început a perioadei
bizantine. Unii o plasează în timpul domniei lui Diocleţian (284-305), datorită
reformelor administrative pe care acesta le-a introdus, împărţind
imperiul în pars Orientis şi pars Occidentis. Alţii
plasează evenimentul în timpul domniei lui Teodosiu
I
(379-395) şi a
victoriei creştinismului împotriva
păgânismului, sau, după moartea sa din 395, în momentul divizării
Imperiului în jumătăţile de vest şi de est. Alţii plasează această dată
mai târziu, în 476,
când ultimul împărat vestic, Romulus Augustus, a fost forţat să
abdice, astfel lăsându-l pe împăratul din estul elenizat ca singur
împărat roman. În orice caz, schimbarea a fost graduală şi, până în 330,
când împăratul Constantin I şi-a inaugurat noua
capitală, procesul de elenizare şi creştinare erau deja în curs.



duminică, septembrie 26, 2010

marți, septembrie 21, 2010

Nebun, dar ma tratez

 Categoria Manelistul de aur
Liviu Vîrciu (manelist gelat): „Făceam o pereche reuşită cu Iguana, dar asta e, ne-am despărţit. Oricum, mie îmi stă bine lîngă orice femeie.“ (Click!, 17 septembrie)





Categoria Simona Sensual
Maharu (şmecher de cartier) ­despre Simona Sensual: „Ne-am despărţit din cauza nepotrivirii de caracter, acum mă stresează iar. Dacă nu se potoleşte cu urmăririle şi telefoanele, nu mai avem ce discuta. Simona e trecută în telefonul meu SRI. Spală, calcă, că dacă nu face treabă în casă, o sparg. Un capac aşa la ureche merge. Simona e o fată frumoasă, deşteaptă, dar nebună după mine, mă iubeşte rău de tot. Vreau să-mi dea libertate. Nu ne-am logodit, a fost o glumă de-a ei, neinspirată.“ (Pro TV, 16 septembrie) 


Categoria Sînt senil, dar mă tratez
Viorel Lis (sexagenar cu păr): „Trebuia să fac această procedură pentru că nu se mai putea, de la brîu pînă la gît arătam de 30 de ani şi de la gît în sus, de 60. Acum îmi mai trebuie un transplant de păr şi o micşorare (de penis) şi voi arăta mai tînăr decît Oana.“ (Antena 1, 14 septembrie)
 

LINK : http://tizo.ro/my_page.php?uid=10861877
LINK : http://www.okazii.ro/catalog?user_list=mhcrnl

sâmbătă, septembrie 18, 2010

Sisteme de operare online

Sistemele de operare online, deși privite ca o joacă, s-ar putea ca în viitor să ne permită să avem un fel de calculator online. Oriunde vom merge și vom avea conexiune la internet vom putea să ne regăsim fișierele, să creem altele noi, să comunicăm.

 
 1) eyeOS (http://eyeos.org/) include 5 aplicații Word Procesor, Calendar, Mail Client, Spreadsheets și File Manager.
 2) Glide (http://www.glidedigital.com) o soluție bazată pe flash, cu pachete gratuite dar și comerciale.



Aceste două sisteme de operare online sunt funcționale și pot fi testate.

LINK : http://tizo.ro/my_page.php?uid=10861877
LINK : http://www.okazii.ro/catalog?user_list=mhcrnl

vineri, septembrie 17, 2010

Primariile încep executările silite

După 15 octombrie, cetățenii care nu și-au plătit impozitul pe 2010 pe case, terenuri și mașini se pot trezi cu conturile blocate. Scapă doar cei care lucrează fără carți de muncă, n-au conturi bancare și nici proprietăți. În sectorul 4 al capitalei 18 000 de cetățeni s-au trezit cu conturile blocate.

Procesul este următorul: primăriile întâi înștiințează, apoi somează și în final trec la executarea silită. Însă sunt și persoane care scapă, cerșetorii și prostituatele caz în care se declară insolvabilitatea și sunt urmărite timp de 5 ani. După 5 ani debitul se prescrie.

Practic acest presupune foarte multă muncă, blocarea conturilor se face cu hotărâre judecătorească, iar în ceea ce privește sumele mari aceste eforturi se justifică dar în cazul sumelor mici este mai mult o pierdere de timp, în plus volumul de muncă per angajat al primăriilor este mai mare având în vedere disponibilizările.

În principal, cred că, acest articol din Gândul a fost publicat în speranța că sperie o parte din contribuabili și aceștia de bună voie își vor achita datoriile către primării.

LINK : http://tizo.ro/my_page.php?uid=10861877
http://www.okazii.ro/catalog?user_list=mhcrnl 

joi, septembrie 16, 2010

Sursa foto: Romania Libera
Sport

Cultura&Media
Şeful Direcţiei pentru Sport Mureş, consilierul judeţean Doru Borşan, unul dintre cei mai importanţi oameni de afaceri din judeţ, i-a vândut lui Gigi Becali autoturismul Rolls Royce pe care îl deţinea din 2007, transmite Mediafax. Doru Borşan a declarat, joi, că i-a vândut maşina de lux lui Gigi Becali, în urmă cu câteva zile.

"Da, i-am vândut maşina lui Gigi Becali. Oricum, mă foloseam foarte rar de această maşină şi decât să stea în garaj mai bine am vândut-o. Aveam Rolls Royce-ul de doi ani şi jumătate", a precizat Borşan.

Întrebat dacă are probleme financiare, acesta a susţinut că, de multe ori, în ceea ce priveşte maşinile "vine vremea să şi vinzi", dar a refuzat să precizeze valoarea tranzacţiei.

Pe Borşan îl leagă un trecut comun de Gigi Becali. Înainte de a migra la PDL, Borşan a fost şeful PNG-CD Mureş şi vicepreşedinte la nivel naţional. La părăsirea PNG-CD, în 2008, Borşan spunea că nu îi este dator financiar lui Becali.

luni, septembrie 13, 2010

Sa-ti vina s-o mamanci

Scris de Mihai Cornel.

Lady Gaga, who came under fire recently for wearing a meat bikini on the cover of Vogue Hommes Japan, wore a raw meat dress at last night's VMAs. It was one of many outfits she wore throughout the night.

Ellen DeGeneres, who is a vegan, taped the season opener of her show last night at the Nokia Theater and asked Gaga about the dress for an interview airing today.

"Well, it is certainly no disrespect to anyone that is vegan or vegetarian. As you know, I am the most judgment-free human being on the earth," said Gaga. "However, it has many interpretations but for me this evening. If we don't stand up for what we believe in and if we don't fight for our rights, pretty soon we're going to have as much rights as the meat on our own bones. And, I am not a piece of meat."

vineri, septembrie 10, 2010

Mădalina Manole, un scandal pe bani

Scris de Mihai Cornel
 Citeam astăzi în Evenimentul Zilei, că Petru Mircea, soțul regretatei MM, a adus postului PRO TV la care este angajat?? o audiență medie de 6,5% rating adică 775 000 de telespectatori.

Postul Antena 1 a adunat doar 4,5% rating adică 523 000 de telespectatori.

Tradus în bani, PRO TV a câștigat aproximativ 35 000 Euro și Antena 1 să spunem 25 000. Total 50.000 de Euro.

Scandalurile nu sunt nicidecum gratuite și după cum se vede aduc câștiguri substanțiale celor care le promoveze. Dar telespectatorii ce câștigă? 

LINK : http://tizo.ro/my_page.php?uid=10861877


luni, septembrie 06, 2010

Ce este fericirea?

Scris de Mihai Cornel.

În anii ”60, se considera că o mamă îi surâde copilului ei, bebelușul o imită și zâmbește și el : pe atunci se spunea că așa apar sentimentele. Un copil era considerat un vas gol, pe care părinții și celelalte persoane apropiate îl umplu cu toate cunoștințele necesare și cu modul lor de a se comporta.

 Limbajul poate să difere de la popor la popor. Dar emoțiile se reflectă pe fețele oamenilor în același fel. Această descoperire a eliminat două greșeli:
  1. nu mai puteai să pretinzi că emoțiile sunt învățate de copii de la cei din jur și
  2. dacă mimica este peste tot aceeași, emoțiile elementare și felul în care sunt exprimate ele trebuie să fie înăscute.
42 de mușchi ai feței sunt implicați în jocul fizionomiei și realizează 19 variante de zâmbet din care 18 nu sunt autentice și practic le folosim ca măști atunci când nu vrem să le arătăm celorlalți întregul adevăr despre emoțiile noastre. Un singur fel de a zâmbi este autentic.



LINK : http://tizo.ro/my_page.php?uid=10861877

duminică, septembrie 05, 2010

BLOGUL MEU: LECTURA

BLOGUL MEU: LECTURA: " Autor : STEFAN KLEIN titlu : FORMULA FERICIRII -MINUNATELE DESCOPERIRI ALE NEUROPSIHOLOGIEI DE AZI Fiecare își găsește fericirea în altă ..."

Scris de Mihai Cornel

sâmbătă, septembrie 04, 2010

Re: Sumar saptamanal



În data de 4 septembrie 2010, 18:33, Confident Invest <research@confidentinvest.ro> a scris:
CONFIDENT INVEST
 
230 / 04.09.2010
Piata de capital

Editorial    de Georgiana Pacesila

In ultima saptamana indicii BVB au continuat sa coboare iar lichiditatea a intrat din nou pe o panta descendenta. Dupa ultimele saptamani cu tensiuni in crestere pe fondul incertitudinilor privind directia economiilor globale, in saptamana precedenta fruntile investitorilor s-au mai descretit pe fondul unor date incurajatoare pe plan international.

Bursele prind curaj

In aceasta saptamana au fost publicate rezultatele economice finale ale zonei euro in trimestrul II iar datele peste asteptari au determinat Banca Centrala Europeana sa mareasca estimarile de crestere economica pentru anul in curs la 1.4-1.8% de la 1% iar pentru anul 2011 la 0.5-2.3%.In acelasi timp BCE ramane prudenta si mentine dobanda de politica monetara la minimul istoric de 1%. Astfel ca pe fondul acestor semnale incurajatoare cei mai importanti indici europeni au inchis saptamana in crestere: DAX (+3.08%), CAC40 (+4.7%). FTSE (+4.35%).

In Statele Unite saptamana a fost una mixta, investitorii incercand sa aleaga acele informatii economice care sa ofere o imagine mai clara despre asteptarile din ultimele luni ale anului. Totusi atat Dow Jones cat si S&P 500 au inchis saptamana mai sus cu 2.93% respectiv 3.75%.
Dincolo de stirile alarmante care transmit faptul ca statistic luna septembrie nu a fost una buna pentru pietele de capital, rezultatele bune ale emitentilor din primul semestru insufla inca incredere si pentru cele din trimestrele urmatoare. De altfel conform Bespoke Investment Gr...
Citeste tot articolul





Numarul curent

Editorial
Stiri interne
Stiri externe
Focus
Saptamana trecuta
Top extreme
Top volum
De la inceputul anului...

Stiri interne

- Ministerul de Finante si-a propus sa imprumute in luna septembrie peste un miliard de euro de la banci (www.money.ro)
- Conform datelor CMA Data Vision Romania se situeaza din nou in topul tarilor cu cele mai riscante economii din lume (www.money.ro)
- Ministrul de Finante, Sebastian Vladescu, a...
Citeste integral

Stiri externe

- In luna iulie cheltuielile de consum in Statele Unite au avansat cu cel mai ridicat ritm din ultimele 4 luni (www.zf.ro)
- Conform datelor furnizate de catre Organizatia Mondiala a Comertului in primul semestru comertul mondial a avansat cu 25% fata de perioada similara din 2009 (www.money.ro)
-...
Citeste integral

Focus

Luni: Romania (Castigul salarial mediu lunar)
Marti: Romania (Cifra de afaceri din industrie), Germania (comenzile noi din industrie)
Miercuri: Germania si Britania (productia industriala),
Joi: Romania (Importuri, Exporturi, Balanta comerciala), Germania (Indicele preturilor de consum)
Vineri:...
Citeste integral

Saptamana trecuta

In saptamana care s-a incheiat, BET si BET-C au inregistrat o scadere de 1.91% respectiv 2.19 procente, in timp ce BET-FI a avansat cu 1.43%. Lichiditatea medie zilnica s-a depreciat cu 55% pana la 7.72 milioane, in timp ce capitalizarea bursiera a avansat usor 0.18% fata de saptamana anterioara, pana la 90.99 mld lei.

Top extreme

Titlurile Electroaparataj au avansat cel mai mult in ultima saptamana desi cea mai mare parte a castigului s-a inregistrat joi pe un volum de numai 500 de actiuni (56 de lei). Compania a raportat rezultate foarte bune in primul semestru, inregistrand un profit de 1.6 mil lei de 5 ori mai mare decat ...
Citeste integral


Titlurile CMCM au inregistrat cea mai semnificativa corectie, pierzand 12.9% dupa ce in urma cu o saptamana castigasera aproape 15 procente. In primul semestru compania a obtinut un profit de in scadere cu peste 90% fata de cel din 2009, in timp ce volumul cifrei de afaceri s-a redus cu aproape 40 d...
Citeste integral

Top volum

Patru din cele cinci SIF-uri impreuna cu BRD au fost cei mai tranzactionati emitenti in saptamana care s-a incheiat. Raportat la numarul total de actiuni, SIF5 a inregistrat cel mai mare volum de tranzactionare, fiind urmata de titlurile SIF2, BRK, BVB si WRO.

De la inceputul anului...

De la inceputul acestui an indicii BET si BET-C au urcat cu 8.64% respectiv 9.24 procente, in timp ce BET-FI se afla cu 6.28 procente sub nivelul inregistrat pe 24 decembrie 2009. Cei mai tranzactionati emitenti au fost SIF5, SIF2, BRD, RRC si TLV, in timp ce ponderile cele mai mari in capitalul societatilor le-au avut tranzactiile cu SIF5, BRK, SIF2, DAFR si AMO.
SSIF Confident Invest S.A. | Str. Nerva Traian, Nr.7, Bl M66, Parter, Sect.3, Bucuresti, Romania Tel./Fax +40-21-320.21.02; +40-21-320.21.03 | www.confidentinvest.ro

Va rugam cititi termenii de utilizare: http://www.confidentinvest.ro/disclaimer.php?lang=ro
Pentru dezabonare trimiteti un reply la acest email.



--
Mihai Cornel
Contul meu de pe Aukro unde puteţi gasi diferite licitaţii cu obiecte interesante :
http://www.aukro.ro/show_user_auctions.php?uid=10861877
Aici puteţi gasi şi alte obiecte interesante:
http://www.okazii.ro/catalog?view_list=1&user_list=mhcrnl
0722.27.07.96
mhcrnl@gmail.com
mhcrnl@yahoo.com

Unora le place webul

Scris de Mihai Cornel.

În analiza ce urmează, plec de la întrebarea : - Este posibil să construiești o companie media pe internet, plecând de la un minim de resurse?

Pornim în incursiunea noastră de la bloguri. Cel mai bine plasat în Trafic  este www.codrosu.ro cu un numar de vizitatori unici de 145 264, urmat de www.mircea-badea.ro cu 52 590 și locul 3 www.monden.info cu 37 973 vizitatori unici.

Construirea unui blog este o intreprindere ce poate fi accesibila oricui, crearea și întretinerea lui fiind gratuită, plătești  numai conexiunea la internet. Tot ce ai nevoie este timpul pe care îl acorzi zilnic postărilor și întretinerii acestuia.

Întrebarea care se pune este : Poți să te întreții din veniturile pe care le generează blogul? Răspunsurile sunt împărțite, dar în ceea ce mă privește pot să vă asigur că nu. Cel puțin la  noi este foarte greu să ai venituri din bloging. 

LINK : http://tizo.ro/my_page.php?uid=10861877

vineri, septembrie 03, 2010

Ruşinos! Unde ne duci, Răzvane? România - Albania 1-1

Elevii lui Răzvan Lucescu au început în forţă meciul şi au avut o ocazie imensă de gol încă din primul minut însă bara s-a opus la reluarea lui Marica. În minutul 23, Deac a fost la un pas să prindă vinclul cu un şut splendid însă portarul albanez are o reflex bun şi scoate în corner. Încet-încet, prospeţimea jucătorilor noştri s-a stins iar pauza a găsit un 0-0, numai bun de ajustat.

LINK : http://tizo.ro/my_page.php?uid=10861877





Chinul tricolorilor a continuat în repriza a doua. Până la urmă, Bogdan Stancu a deschis scorul cu zece minute înainte de final. Bucuria n-a durat mult, pentru că albanezii au egalat în minutul 88, prin Muzaka, după o eroare de marcaj a lui Mirel Rădoi. În prelungiri, Lobonţ a salvat România de la o ruşine uriaşă, scoţând şutul lui Salihi.